Se „scotocesc” după 60.000

Se „scotocesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Peseiro pleacă de astăzi în Portugalia, dar în concediu! Între giuleșteni și antrenor a avut loc ieri o nouă rundă de negocieri.

Lusitanul a refuzat să-și rezilieze contractul cu Rapid, fiind nemulțumit de suma care i-a fost propusă, de doar 240.000 de euro. „Dacă vreți să plec, dați-mi 300.000 de euro”, le-a spus Peseiro rapidiștilor. Directorul general al „feroviarilor“, Grigore Sichitiu, a confirmat informația, declarând că Jose Peseiro le-a făcut o contraofertă de reziliere a contractului, la care va primi un răspuns pe 29 decembrie. „Suntem în continuare în negocieri cu domnul Peseiro. Am vorbit din nou cu dânsul, iar el ne-a transmis oferta lui, la care noi trebuie să îi dăm un răspuns până pe 29 decembrie”, a declarat Sichitiu. Dacă George Copos va da „OK”-ul, în sensul în care va accepta să plătească suma propusă de Peseiro, acesta nu se va mai întoarce în România.

Peseiro: „Nu știu dacă mai mă întorc”

„Eu vreau banii pe care i-am cerut. Am făcut o ofertă foarte bună Rapidului. În acest moment sunt antrenorul giuleștenilor, dar încă nu știu dacă mă voi întoarce în România la reunirea echipei. Depinde acum de decizia lor”, a spus și Jose Peseiro. Nici secunzii nu sunt mulțumiți de suma pe care conducătorii le-au propus-o pentru încetarea colaborării, de 60.000 de euro, și solicită 120.000 de euro!

Fanii susțin noul Rapid

Giuleștenii sunt gata să schimbe integral echipa și să păstreze doar jucătorii cu contracte mici. Suporterii sunt de acord cu proiectul rapidiștilor. „Noi acceptăm ca jucătorii cu contracte mari de la Rapid să plece. Suntem alături de club, pentru că suntem conștienți de problemele financiare cu care confruntă în acest moment echipa”, a declarat președintele LSR, Gigi Corsicanu.

Julio Cesar, dorit în Grecia

Rapid vrea să scape de Julio Cesar. Vitoria Guimaraes s-a interesat de serviciile brazilianului, iar pe adresa clubului giuleștean au mai apărut și alte oferte. Și gruparea din prima ligă elenă, Asteras Tripolis, îl vrea pe mijlocaș, însă numai dacă acesta va fi declarat liber de contract.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×